Urarea unui pensionar

Atunci când s-a pensionat,
A promis să mă aştepte...
Şi optimist mi-a declarat:
Sa te văd bătrân, băiete!
                       de Vasile Dumitrache

Infinitul

Infinitul e un loc,
Unde, cu puţin noroc,
Se-ntâlnesc, privind la stele,
Două linii paralele.
                            de Constantin Iordache

Unui îndrăgostit de natură

Puţini ştiau când tu priveai, 
Pierdut, la vişinii în floare,
Că, visător, tu te gândeai
La vişinata viitoare!
                  de Stefan Costache Plăcintă

Reţetă

1. Viaţa mea e-o îngheţată
Cu pepene galben şi-alune,
Scăldată în ciocolată,
Cu topping de mure şi prune...
2. Viaţa mea e o salată
Ce-n zile, ani, se pierde;
Cu roşii dulci ornată,
Şi plâns de ceapă verde.
3. Viaţa mea e-un măr de vară
Dulce – acrişor,
Uitat de sori în seară,
În zi ferit de nor...
4. Viaţa mea e un ghiveci
De sosuri şi legume,
Ornată cu ciuperci
Şi sarea de pe lume...
5. Viaţa mea-i sirop de brad
Păzit de boli, răceală
Cam dulce, aromat,
Dar bun un strop pe seară.
6. Viaţa mea e-un mix ferice
De crude şi de coapte...
În care răul-îl stinge
Cafeaua mea cu lapte...
                         de Gabriela Chişcari 

Bănci şi bănci

Decât pe bancă, ce banal,
Alături de Lucreţia -
Aş vrea un cec substanţial
La banca din... Elveţia.
                    de Gheorghe Ungur 

Vis urât

Vreau să întorc fără de preget
Toată lumea pe un deget
Şi mă rog, dacă se poate,
S-o îndrept înspre... dreptate.
                                         de Ioan Fleşaru 

Metamorfoză

Nu mă dumireşte Dex-ul
De ce am eu ghinion:
Cum o soacră-şi schimbă sexul
Şi devine Scorpion?
                                     de Ionel Andraşoni 

Minune de Paşte

Cuibărind în buturugă
Vrâns să dea de Paşte semn,
O găină, cam zăludă,
A făcut un ou... de lemn.
                              de Valentin David

Mielul de Paşte e foarte scump

Pe un riniche mic de miel,
De Paşte mi-a cerut pe el
Un preţ de-a dreptul aberant,
De zici că-i pentru un... transplant.
                                                 de Nicolae Mihu

Lui Traian Băsescu, (privindu-l la televizor)

Când îl văd pe-acest zbanghiu,
Învrăjbind mereu poporul,
Zău, că-mi vine-ntr-un târziu,
Sa fac praf televizorul...
                                      de Virgil Petcu

Cu surprindere

De necrezut ce vă spun eu
O domnişoară la ghişeu
M-a refuzat în mod sublim:
- Mă cauţi "jos" şi... mai vorbim!
                                                         de Gheorghe Gurău 

Unei surori medicale

Când cu gestul indecis
Şi-a înfipt în mine acul
Printre gemete mi-am zis:
"O fi soră, dar cu dracul!"
                        de Giuseppe Navarra

Nenăscutului

Dacă n-ai fost conceput
Sigur nici n-ai fost născut,
Dar îţi spun, întâi de toate,
Dacă tatăl tău nu poate
Nu te impacienta
O să poată mama ta.
                                    de Goethe

Matematică aplicată

Mulţi escroci, precum se ştie,
Au făcut la noi avere,
Aplicând cu dibăcie
Ridicarea la putere.
                                        de Mitică Ion 

Legea Gay Lussac - Transformarea izobară

Azi de stress suntem loviţi,
Presiunea ne omoară:
Deci cu capul să eviţi
Să loveşti aceaşi bară.
                    de Valentin David

Viaţa

Teoria mea-i uşoară:
Toată viaţa e o scară
Pe care, ca şi la moară,
Toţi o urcă şi-o coboară.
                        de Constantin Tănase 

Mini fabulă

La motănelul din copac,
Un şoricel ţipa de zor:
- De-o să cobori, eu praf te fac!
(Ştiţi, lângă el, lătra... Azor!)
                                       de Traian Conciatu 


Seducţie

Ai lipici de lipitoare
La ochi, zâmbet, cingătoare,
De la creştet pân-la sol,
Mai ales... la demisol.
                      de Loghin Alexeev-Martin 

La medicul primar

Se miră moş Ion citind
Pe-o uşă de la dispensar:
- Ce multă carte-o fi ştiind
Că e şi "doftor", şi "primar"!
                                de Alex Pop 

Ignoranţă proverbială

"Cu răbdare şi tăcere
Faci din aguridă miere",
Dar proverbul, bată-l vina,
Ignora, de tot, albina!
                                 de Viorel Frîncu 

Unui ipocrit

Să nu îţi fie cu mirare,
Aşa sunt eu, ţi-o spun cinstit:
Prefer o sinceră-ncruntare,
Acestui zâmbet ipocrit.
                                de George Budoi 

Funcţionarul nostalgic

Unde-s vremurile-acele...
Cu salarii garantate?
Rezolvam probleme grele...
(De cuvinte-ncrucişate).
                                     de Ioan Bălan

Omul rău

Nu mă ţin acum de glume,
De când este lumea lume,
Omul rău şi-n zile bune
E tot rău şi rău rămâne.
                            de George Budoi 

Google+